Dascălul culturii minţii ajunsă pe altarul inimii: Arhiepiscopul Dunării de Jos despre Sf. Ier. Grigorie Dascălul[2022-06-22]de Ştefana TotorceaSf. Ier. Grigorie Dascălul a fost „interpretul în limba română a celor mai luminaţi rugători din Sfântul Munte” şi „dascălul învăţăturii iubirii fără de margini prin rugăciune”, a transmis Arhiepiscopul Dunării de Jos marţi, în ajunul sărbătorii sfântului. „«Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul» este respiraţia noastră din «plămânul» veşniciei în timpul rugăciunii care face din noi oamenii păcii lăuntrice, fraţi şi prieteni uniţi, unul pentru altul şi niciodată unul împotriva altuia”, a transmis Înaltpreasfinţitul Părinte Casian în mesajul său, publicat pe pagina de Facebook a eparhiei. „Unul dintre apostolii care ne arată de ce trebuie să iubim mai mult, să iertăm şi să postim mai mult, este chiar dascălul culturii minţii ajunsă pe «altarul» inimii, făcând din fiecare cuvinţel tradus din limba greacă în dulcele grai românesc, o picătură de har în plus pentru bucuria întâlnirii cu Dumnezeu.” „A fost printre primii elevi ai primei şi înaltei şcoli «Sfântul Sava» din Bucureşti şi apoi chemat de Sfântul Paisie de la Neamţ în lavra celor o mie de rugători. Sfântul Grigorie a creat o şcoală de traducere din limba greacă la Neamţ, apoi a venit la Căldăruşani şi Dumnezeu l-a ridicat pe tronul de Mitropolit al Ţării Româneşti. Sfintele sale Moaşte sunt la Căldăruşani”, a adăugat părintele arhiepiscop. În 28-29 noiembrie 2019, moaştele Sf. Ier. Ier. Grigorie Dascălul au fost aduse de la Mănăstirea Căldăruşani la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 825, Ultimul acces: 2026-10-17 16:20:07
|
Timp total: 0.04s...
[]:1